WIP

Menu

Lu vicu

di Saro Iori

La Barcunata 26

Ricordo li jornati de calura,

eo m’assettava all’aria, alla currente,

mu mi rifriscu mentre ricamava,

quandu minava aria de ponente
 

Nu vicu de du’ metre de larghezza,

chi de li jorne soe no’ nc’este data,

eo lu guardava e largu mi parìa,

tantu l’assimigghiava a n’autostrata.
 

Partìvi e lu dassài como na rosa,

culuri intenzo, de profumu finu,

ma nuju lu curàu e cu lu tempo,

perdìu lu culuri e lu profumu.

 

Pe’ nostalgia tornài pe’ mu lu viju,

no’ lu trovài como na vota bello,

d’apparenza ere tristu e desolatu,

pecchì ere iju chiusu de cancello.
 

Chi rabbia, no’ sapìa duve mu pigghiu,

pe’ la sua libertà a cu’ mu domandu,

jhivi all’autorità mu mi cunsigghiu,

Nui l’aperìmu, ma no’ si sa quandu”.

 

Pensandu ca tra jorne avìa mu partu,

rischiài mu mi pigghiu nu collassu,

ca no’ mbolìa como lu trovài,

mu mi nde vaju e chiusu mu lu dassu.
 

Poe arrivàu lu decreto d’apertura,

cuntento chistu core no’ vi dicu,

prima mu mi nde vaju eppe la gioia,

mu torna ad aperìre chiju vicu.
 

Ma quandu la tirài chija catina,

volìa na banda mu si trova ja,

forte mu ntona l’innu nazionali,

assèmia a chiju de la libertà.
 

Appena chi aperìvi lu cancello,

li rami ventulijàu chija olivara,

pecchì lu vicu fude sempe aperto,

e gente nde passàvanu a jhumara.

Altri poesie di Saro Iori

Lu vicu

Li tri colonne de La Papa